Contabilitate

Stau prost cu compunerile. La şcoalǎ n-am reuşit niciodatǎ sǎ scot mai mult de-o paginǎ. A5 – scris lǎbǎrţat, orice subiect. O profǎ mi-a spus: “Compunerea ta aratǎ ca o problemǎ de matematicǎ – se dǎ …, se cere … şi rezultatul”.
Noroc cǎ acum nu mai conteazǎ.

So:
Se dǎ – anul 2009 – cu bune şi rele
Se cere – balanţa
------------------------
Bunele:
- Maria e sǎnǎtoasǎ
- eu şi cei de pe lângǎ mine suntem sǎnǎtoşi (atât cât ne permite, fiecǎruia, vârsta)
- n-am datorii şi îmi pot permite mici “mofturi” (jucǎrii, cǎrţi, cadouri)
- mi-am respectat principiile - chiar dacǎ am aflat cǎ nu-i întotdeauna în folosul meu
Relele:
- serviciul s-a mutat prea departe
- cam mulţi ani şi kilograme, cam puţinǎ minte
- am reînceput sǎ fumez
------------------------
Rezultatul: balanţa dǎ cu plus. E bine.

Premiere:
– ǎsta de faţǎ (nu ştiu cum sǎ-l numesc) – l-am început din greşealǎ, nu ştiu de ce continui - n-am aflat încǎ scopul. Mǎ consolez cu gândul cǎ nu devin ridicolǎ promovându-l cine ştie pe unde.
– caut alt serviciu

Dorinţe pentru 2010:
- sǎnǎtate
- un serviciu mai aproape de casǎ
- o anume vânzare în condiţii avantajoase

Dacǎ toţi ar fi cel puţin la fel de norocoşi ca mine, lumea ar fi un loc mult mai bun.

Snooker vs fotbal

Citesc într-un ziar că anul viitor, la Bucureşti, se va desfăşura Campionatul European de Snooker. Chiar pe pagina următoare sunt prezentate isprăvile de-aseară ale huliganilor dinamovişti.

În afară de culoarea suprafeţei de joc, aceste două sporturi şi suporterii lor n-au nimic în comun. N-ai să vezi un jucător adevărat de snooker că vociferează la deciziile arbitrului, iar dacă a făcut un fault şi arbitrul nu a văzut, anunţă singur şi pleacă de la masă. De suporteri nici nu discut. Îşi respectă favoriţii şi, în aceeaşi măsură, pe adversarii acestora. Nimeni nu face gălăgie într-un moment de concentrare a jucătorilor, rar se aude un telefon mobil.  
Foarte adevărat e şi că un meci de fotbal n-ar avea niciun farmec dacă ar fi jucat în liniştea unei săli de snooker. Totuşi, mi-aş dori ca civilizaţia să existe şi în tribunele unui stadion. Şi în multe alte locuri. Peste tot, de fapt.
Din păcate, însă, civilizaţia există în prea puţine locuri din România – nici nu pot da un exemplu, deşi am stat să mă gândesc câteva minute. Nu mai ştim nici ce-i aceea politeţe sau bun simţ. Regresăm.

În “Picnic la marginea drumului”, fiica personajului principal urmează un drum asemănător: la câţiva anişori este un copil normal, apoi, în timp, corpul i se acoperă cu blăniţă şi sfârşeşte prin a nu-şi mai recunoaşte părinţii – atinge treapta părăsită de oameni cu multe mii de ani în urmă, atunci când “ceva” (poate praf de stele?) ne-a făcut să avem conştiinţă. Poate ne mai trebuie puţin din acel “ceva”. Sigur ne mai trebuie. Mult. 

By me

E.T.

Intr-un interviu, patronul echipei scotiene de fotbal Motherwell spune ca este foarte impresionat de copiii bolnavi din Romania si ca scorul meciului cu Steaua nu l-a suparat prea tare, ba chiar fotbalul a cazut pe un loc secund dupa ce a vizitat un centru cu copii grav bolnavi. Suporterii acestei echipe sunt oameni civilizati - nu s-au suparat ca au luat bataie, au plecat veseli de la meci.

Pentru mine asta e o dovada suficienta ca extraterestii exista - nu sunt mici si verzi, dar au suflet si bun simt. Tare as vrea sa stiu ce reactie a avut taica jiji la asemenea comportament!

Nu stiu cine propunea o cheta nationala pentru Mutu. Las' ca de copiii bolnavi se ocupa scotienii - noi avem grija de drogati.  

   

Teoria practica

Teoria ne spune ca nu-i frumos sa minti. Practica ne arata ca, de obicei, nu-ti atingi tintele daca nu minti, iar daca mai si SPUI adevarul ori esti "dus", ori esti prost. Eu fac parte din a doua categorie - atat sunt de proasta ca nu-mi tin minte minciunile, asa ca evit.  Nici nu pot sa tac, spun adevarul si e si mai rau. Sunt oameni care ma evita tocmai pentru ca le spun adevarul. N-as putea sa spun ca ma afecteaza foarte tare, acei oameni nu sunt tocmai cei pe care as vrea sa-i am tot timpul prin preajma. Dar cand viata mea personala are de suferit din cauza lor, parca as vrea sa ma revolt. Dar, probabil, n-am s-o fac.

Mie, toate lucrurile mi se intampla cu un scop. Pe asta il vad: trebuie sa invat ceva din toata mizeria asta.

Fi-r-ar...las' ca trece.

Ţara în care trăim

Un bun prieten a avut nevoie să-şi schimbe buletinul – expirat de câteva luni. S-a dus la poliţie cu actele necesare, printre care şi un certificat de naştere... cam jerpelit, ce-i drept, model vechi – da’ nu din pa’ş’opt. Ei bine, i s-a spus că are certificatul de naştere... expirat!! Câtă “imaginaţie” trebuie să ai ca să spui aşa ceva?? 

Domnul cu coasa

Asta ne ingroapa pe toti.